Duel de cinci stele pe City of Manchester Stadium, acolo unde campioana en titre, Chelsea, a călcat pentru prima oară greșit în noul sezon (avea 5 victorii în primele 5 partide din Premier League, 21 de goluri marcate – 1 primit).
După ce a pierdut în Carling Cup cu Newcastle, scor 3-4, trupa lui Ancelotti a clacat și în fieful „cetățenilor”, care, în ciuda faptului că au fost decimați de accidentări , au învins, scor 1-0, prin golul marcat de Carlitos Tevez.
Tactica lui Mancini a funcționat; în preziua meciului, la conferința de presă, tehnicianul italian nu a făcut decât să se plângă de numeroasele accidentări din lot și să glorifice adversara. Într-adevăr, City a avut apărarea în piuneze, neputând conta pe Lescott, Boateng, Kolarov și Wayne Bridge, dar și așa, albaștrii lui Ancelotti au părut adormiți. După o oră de joc echilibrată, cel mai bun jucător al gazdelor, Carlos Tevez, a mai reușit o minune și a înscris golul decisiv, după o acțiune pe cont propriu.
4 puncte este acum distanța dintre Chelsea, ocupanta primului loc în Premier League, indiferent ce fac contracandidatele în această etapă, și Manchester City.
4 goluri a marcat, deja, Tevez în noul sezon, în șase etape; în sezonul trecut „Apașul” a tras de unul singur echipa după el, reușind 23 de goluri.
Manchester City – Chelsea 1-0
Man City: J.Hart – Boyata, K.Toure, V.Company, Zabaleta – N.de Jong, Y.Toure, G.Barry – Milner, Tevez(Adebayor), D.Silva(Johnson)
Chelsea: Cech – IVanovic, Alex, Terry, A. Cole – J.O.Mikel(Zhirkov), Ramires(McEachran), M.Essien – Malouda, Anelka, Drogba(Sturridge)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER